Caracterul democratic al sindicatului
Un sindicat democratic este condus de membrii săi. Membrii de sindicat sunt cei care îşi aleg reprezentanţii şi tot ei sunt cei care îi pot da jos. Membrii de sindicat decid prin vot dacă aprobă sau nu contractul colectiv de muncă. Membrii de sindicat participă în toate deciziile care afectează sindicatul.
Caracterul autonom al sindicatului
Un sindicat democratic este unica organizaţie care reprezintă exclusiv interesele membrilor de sindicat. El este independent atât faţă de partidele politice, cât şi faţă de guvern şi patronat, care-şi apară propriile interese.
Acestea sunt două dintre condiţiile obligatorii pe care trebuie să le îndeplinească orice sindicat. Fără acestea sindicatul îşi pierde caracterul democratic şi riscă să se transforme într-un cartel, în sensul rău al cuvântului. Din punctul meu de vedere, sindicatele din învăţământ s-au abătut grav, în ultima vreme, de la principii elementare care ar trebui să asigure buna lor funcţionare. Oportunismul unor lideri care au cochetat şi cochetează cu înalte funcţii politice, prezenţa membrilor familiei în funcţii remunerate generos din cotizaţiile membrilor de sindicat, nesoluţionarea unor acţiuni legale legate de drepturi băneşti câştigate în instanţă sunt numai câteva dintre probleme pe care le-am expus în intervenţiile anterioare. Ele pot fi completate cu compromisul pe care îl fac prin neimplicare, liderii de sindicat atunci când se votează legi care îngrădesc drepturile angajaţilor în raport cu angajatorul. În ultimul timp s-a accentuat senzaţia că sindicatele din învăţământ nu reprezintă eficient interesele membrilor lor. Orice tentativă a liderilor de cosmetizare sumară a imaginii deteriorate riscă să îi conducă în derizoriu.
În Legea sindicatelor din 1921, se preciza faptul că sindicatul are ca obiect apărarea şi dezvoltarea intereselor profesionale, în ordinea morală, culturală şi materială, fără a urmări însă împărţirea de beneficii. Pot spune că sindicatele din învăţământ s-au îndepărtat periculos de la acest principiu de bază al existenţei mişcării sindicale. Riscul este major: compromiterea totală a mişcării sindicale ce poate avea ca efect retragerea masivă a membrilor cotizanţi. Se discută mult, în ultima vreme, despre înfiinţarea unor asociaţii profesionale care să reprezinte interesele angajaţilor din învăţământ, aşa cum există şi pentru alte categorii profesionale. Este o idee la care subscriu şi propun ca aceste asociaţii să aibă filiale locale, teritoriale şi să apeleze la serviciile unor case de avocatură pentru a reprezenta interesele membrilor ei în relaţia cu angajatorul. Serviciile acestor case de avocatură să fie de mediere a conflictelor şi de reprezentare juridică în instanţă. Necesitatea existenţei unor astfel de asociaţii profesionale este dată de gravele abuzuri la care sunt supuşi, uneori, angajaţii din învăţământ şi nu mă refer numai la cazuri izolate. Soluţia pe care o propun este ca aceste asociaţii să funcţioneze pe lângă sindicat, dar sindicatul să fie puternic şi credibil.
Rolul sindicatului nu trebuie şi nu poate să dispară din guvernanţa socială şi economică. Nicio altă organizaţie nu poate substitui menirea acestuia, dar orice acţiune complementară în sprijinul angajatului e binevenită.
Ce cred eu că trebuie schimbat pentru salvarea mişcării sindicale:
-
Unificarea celor două federaţii reprezentative. Ele trebuie să servească, deopotrivă, interesele membrilor de sindicat, nu ale preşedinţilor acestora. În opinia membrilor, nu are relevanţă o reprezentare diferenţiată, structurată în mai multe organizaţii. Interesele angajaţilor din învăţământ sunt aceleaşi.
-
Înlocuirea denumirii noii federaţii. Actualele denumiri sunt total nepotrivite. Cuvântul „Liber” din denumirea „Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ” a căpătat sens peiorativ: liber să politizăm sindicatul, liber să trădăm interesele membrilor, liber să nu ne implicăm etc. Nici denumirea „Spiru Haret” nu este potrivită. Cel mai important reformator din istorie al învăţământului românesc nu se identifică în niciun fel cu mişcarea sindicală, iar neimplicarea reprezentanţilor acestei federaţii în sprijinirea unor reforme autentice în învăţământ afectează renumele marelui academician român.
-
Un lider naţional să beneficieze de maximum două mandate. Funcţia de lider de sindicat nu este o profesie. Este corect şi democratic ca cei aleşi să se retragă după două mandate. Alegerea liderului de sindicat să fie decisă prin votul tuturor membrilor, dintr-o listă cu oameni dedicaţi şi cunoscuţi pentru activitatea sindicală.
-
Stabilirea unui „Cod de onoare”, prin care unui lider sau unui fost lider să i se retragă toate distincţiile şi drepturile obţinute pe linie sindicală, dacă în timpul exercitării mandatului sau după încheierea acestuia săvârşeşte fapte penale sau dovedeşte o atitudine de sfidare la adresa angajaţilor din învăţământ. Această sancţiune să fie aplicată prin vot de către toţi membrii federaţiei, la acel moment.
-
Transparenţă totală în privinţa rezultatelor consultării membrilor de sindicat privind deciziile acestora, prin publicarea listelor, centralizate la nivel naţional, cu opţiunile asumate ale acestora. Există suspiciuni că uneori se ascund rezultatele reale în favoarea intereselor politice.
Lista rămâne deschisă şi o dezbatere pe această temă ar fi bine venită.
În ceea ce mă priveşte rămân fidel ideii de sindicat, neafiliat politic, atâta timp cât o să văd că se acţionează în sensul democratizării acestuia. Ştiu că în federaţia căreia îi aparţin vor fi alegeri în această toamnă. E momentul ca oamenii care au idei moderniste să se implice şi să destrame acele aranjamente de culise ale unor grupuri care nu urmăresc decât privilegii personale. Cererea mea de retragere din sindicat rămâne „în alb” până la acea dată. Îmi doresc să rămân în acest sindicat în care am crezut şi al cărui membru sunt aproape de la înfiinţarea lui. Protestez în calitate de simplu membru de sindicat, fără aspiraţii la o funcţie de conducere şi din acest motiv ar trebui ca protestului meu să i se acorde importanţa necesară. Decizia vă aparţine!
prof. Cătălin Osiceanu