mai multă atenţie pentru profesorul de la catedră. Ştiu că dosarul plin de diplome poate să fie tentant şi fascinant, dar doar ceea ce face dascălul la clasă este ceea ce rămâne. Simte profesorul acest lucru? Încurajăm oare creativitatea lui cu elevii, autoperfecţionarea în metodele de predare, blândeţea de care dă dovadă, răbdarea, tactul pedagogic? Cine le măsoară şi cine i le recunoaşte? Dacă „grosimea” dosarului contează mai mult decât activitatea de zi cu zi la catedră vom pierde încet, încet o tradiţie a profesorului de excepţie. Vreau să reinventăm şcoala pornind de la profesor, de la om, să reconstruim omul înainte de toate. Avem mulţi dascăli dăruiţi care fac lucruri minunate – trebuie să-i scoatem în faţă, trebuie să-i punem purtători de drapel pentru această schimbare. Din păcate, în ultimii ani am dat dovadă de un talent fantastic să ducem în derizoriu orice, să găsim soluţii de rezervă, să inventăm scurtături. Este timpul să învăţăm şi alt drum. Am dus în derizoriu studiile de licenţă, studiile de masterat, studiile doctorale. Am aruncat cu praf peste munca majorităţii studenţilor corecţi care învaţă pentru viitor şi nu pentru notă. Am amestecat totul – lucărări valoroase şi lucrări mediocre, munca asiduă a unor oameni şi plagiate răsunătoare etc. Este timpul să ne revenim. Este timpul să apreciem, din nou, munca corectă – singura care aduce onoare şi care oferă satisfacţii adevărate.