Schimbarea paradigmei Educaţiei în România poate avea loc doar în condiţiile asumării sale organice la nivel societal, deoarece este un proces fără precedent în istoria ultimilor 70 de ani.

Asumarea la nivel societal poate avea loc doar în condiţiile asumării instituţionale la vârf a unui proces de schimbare adaptivă cu impact în întreaga societate. În cazul României, din motive de legitimitate constituţională maximă în raport cu societatea, vârful instituţional este, în mod necesar, Preşedintele României.

Asumarea la vârf poate avea loc doar în condiţiile formulării corecte a problemei schimbării paradigmei Educaţiei, în termeni de leadership real – respectiv, de confruntare onestă a tuturor nivelurilor societăţii cu starea de fapt reală a sistemului public al Educaţiei.

În orice alte condiţii, schimbarea este respinsă şi întregul proces eşuează, aşa cum au probat ultimii 26 de ani de existenţă democratică a României.

În materia marilor sisteme publice, un fapt este de natura evidenţei: Educaţia este, de ani buni, o sursă continuă şi consistentă de insatisfacţie multidimensională, iar incapacitatea sa de a livra la standardele secolului al XXI-lea este subiect de frustrare pe toate palierele societăţii. Inadecvarea sistemului public al Educaţiei la nevoile României de azi şi, mai ales, de mâine este de mult dovedită în fapt şi documentată exhaustiv, iar componenta preuniversitară excelează în acest comportament contra-societal. Fără excepţie, toate rapoartele de specialitate ale organismelor de resort internaţionale confirmă acelaşi diagnostic: sistemul educaţional public românesc este printre ultimele în Uniunea Europeană şi în ultima treime în lume. Cererea pieţei forţei de muncă şi oferta sistemului educaţional sunt două lumi paralele. Contra-performanţa în materie de competitivitate economică – în interiorul căreia educaţia joacă un rol major – poziţionează România pe ultimul loc în Uniunea Europeană. Tabloul descris mai sus a devenit deopotrivă clişeu de presă şi stereotip de percepţie publică, ultimul sfert de secol amplificând dement această metastază societală şi consolidând în conştiinţa colectivă fatalitatea drobului de sare: suntem într-o fundătură, situaţia e fără ieşire, nu putem face nimic – asta e!...

Cum a fost posibil aşa ceva?

Ce resorturi malefice au acţionat în aşa fel încât, la peste 25 de ani de la momentul de graţie 1989 şi la aproape 10 ani de statut european cu acte în regulă, în locul scenariului firesc, al unei Educaţii stabilizate deja pe orbita României post-comuniste a secolului XXI să trăim realitatea halucinantă a unei Educaţii încremenite încă, feroce, în paradigma sa comunistă? Fără a derapa în teza teoriei conspiraţiei cred, totuşi, că sunt îndreptăţit să pun trei întrebări, în loc de una singură:

1. E doar tembelă incompetenţă politică şi de politici publice, în materia Educaţiei?

2. E doar abominabilă impostură politică şi de politici publice, în materia Educaţiei?

3. E combinaţie ineptocrată, în doze letale, de incompetenţă şi impostură deopotrivă, în materia Educaţiei?

Cauza esenţială a stării de fapt este inexistenţa, timp de un sfert de veac lung şi frustrant, a leadership-ului real aferent schimbării paradigmei Educaţiei, pe toate palierele posibile: Preşedinţie; Parlament; Guvern; minister al Educaţiei; sindicate; asociaţii de părinţi; asociaţii ale elevilor.

Reciproc, manifestarea unui proces sănătos de leadership, definit şi exercitat ca la carte, va amorsa schimbarea paradigmei Educaţiei în România, într-un interval de 3-5 ani. Mai precis, procesul de leadership invocat va determina iniţierea şi punerea în fapt a acelui set de proiecte strategice care vor transforma ireversibil Şcoala ca sistem, scoţând-o din deriva în care se află acum şi ducând-o, ferm, în secolul al XXI-lea.

2015 marchează punctul de inflexiune în materia schimbării paradigmei Educaţiei. Preşedintele a vorbit apăsat. 2016 are a consacra începutul punerii în fapt. Urgent. Fără echivoc. Ireversibil.

Marian Staş este profesor la Universitatea Harvard şi preşedintele Asociaţiei clubul „Liderii Mileniului Trei”