Revolta unei profesoare de limba română: despre şabloane şi moartea gândirii critice

Într-o epocă în care educaţia ar trebui să cultive gândirea critică, sensibilitatea şi autenticitatea elevilor, realitatea din sălile de clasă este de-a dreptul alarmantă: şabloanele dominate de formule seci şi interpretări standardizate invadează interpretarea textelor literare, iar ceea ce e mai grav este că această practică este susţinută – uneori chiar impusă – de unii profesori de limba şi literatura română.

Această revoltă vine din durerea unei profesoare care refuză să transforme literatura într-o schemă mecanică. Şabloanele de comentarii – unele prost redactate, pline de clişee, generalităţi şi exprimări artificiale – sunt promovate ca reţete pentru succes la examene. Dar ce fel de succes? Un succes gol, bazat pe mimetism, nu pe înţelegere.

Gravitatea reală constă în faptul că profesorii înşişi girează aceste formule. În loc să le ofere elevilor libertatea de a gândi, de a reflecta şi de a interpreta, îi îndrumă să memoreze „şabloane” despre teme, figuri de stil şi idei „fixe”. Îi învaţă, în esenţă, să reproducă, nu să creeze.

Care sunt consecinţele?

• Blocarea gândirii originale – Elevii nu mai învaţă să observe nuanţele unui text, ci caută formulări care „sună bine” şi pot fi „încadrate în barem”.
• Uniformizarea exprimării – Lucrările devin interşanjabile. Originalitatea e penalizată, iar elevii care riscă să gândească diferit sunt în pericol de a fi subevaluaţi.
• Demotivare – Ce sens are să gândeşti singur când ţi se spune că „există o variantă corectă”?

Este vorba de incompetenţă profesională?

Dacă un profesor nu poate ghida elevul în descifrarea unui text literar altfel decât printr-un „comentariu gata făcut”, atunci trebuie pusă sub semnul întrebării capacitatea lui de a evalua lucrări autentice. Cum poate aprecia creativitatea când el însuşi nu o susţine?

Ori este, poate, comoditate? Şabloanele sunt uşor de predat, uşor de învăţat, uşor de corectat. Ele reduc efortul profesorului la minimum, dar reduc şi valoarea actului educaţional la fel de mult.

Ce e de făcut?

• Schimbarea formării profesorilor, prin cursuri care să le reamintească misiunea lor: aceea de a cultiva minţi, nu de a umple fişe.
• Restructurarea evaluării: Subiectele de examen să fie construite astfel încât să valorizeze reflecţia personală, nu reproducerea fidelă.
• Combaterea surselor de şabloane: Identificarea şi expunerea materialelor slabe calitativ, promovarea modelelor bine argumentate şi flexibile.
• Încurajarea modelelor autentice, prin platforme publice în care profesorii pot face schimb de idei şi bune practici reale.

Literatura nu este un exerciţiu de completare a spaţiilor libere. Este un dialog între cititor şi text, este emoţie, reflecţie, sens.

A o reduce la o schemă este nu doar o greşeală pedagogică, ci şi o trădare a spiritului umanist.

Această profesoară nu se revoltă doar împotriva şabloanelor, ci pentru dreptul elevilor de a gândi, de a simţi şi de a deveni liberi.

Prof.Cătălin OSICEANU