Evaluarea Naţională vs. Modelul Francez: Reformă sau Iluzie?

Context actual

Recent, ministrul Educaţiei din România a declarat că Evaluarea Naţională trebuie schimbată şi că s-ar putea lua în considerare un model similar celui francez. Declaraţia vine într-un context de presiune publică privind reforma educaţiei şi, aparent, are un fundament: sistemul francez este perceput ca fiind mai echitabil, mai flexibil şi mai adaptat profilului fiecărui elev. Totuşi, o analiză atentă arată că acest model nu este, în mod obiectiv, mai performant şi nici mai echitabil decât sistemul actual din România.

Cum funcţionează sistemul francez

În Franţa, la finalul gimnaziului, elevii nu susţin un examen naţional standardizat precum Evaluarea Naţională. În schimb, ei sunt repartizaţi în licee prin intermediul unui algoritm automatizat, gestionat de platforma Affelnet, care ţine cont de:

• Notele şcolare obţinute în gimnaziu;
• Evaluările profesorilor;
• Zona geografică;
• Condiţia socială (ex. statutul de bursier);
• Preferinţele de liceu declarate.

Această metodă are meritul de a lua în calcul mai mulţi factori decât un simplu test standardizat, însă vine la pachet cu o serie de riscuri majore: subiectivitate în notare, lipsa unui criteriu obiectiv naţional, influenţe sociale care pot inversa meritul şcolar şi algoritmi opaci care repartizează elevi aleatoriu, în afara preferinţelor exprimate.

Punctele forte ale Evaluării Naţionale

Evaluarea Naţională din România, cu toate imperfecţiunile sale, oferă un cadru clar, obiectiv şi transparent. Elevii ştiu ce contează, cum se punctează şi ce trebuie să facă pentru a reuşi. Sistemul poate fi îmbunătăţit — de exemplu, prin diversificarea probelor sau prin integrarea unor criterii sociale — dar renunţarea la el în favoarea unui model precum cel francez ar însemna un salt într-un sistem cu disfuncţionalităţi proprii şi inegalităţi greu de corectat.

Evaluarea pe doar două materii – o limitare reală, dar justificabilă

Un argument des invocat împotriva Evaluării Naţionale este acela că se bazează doar pe două materii: limba română şi matematica. E adevărat că această restrângere nu reflectă toate competenţele unui elev, dar trebuie spus şi că Evaluarea Naţională nu are scopul de a face o radiografie completă a potenţialului individual. Aceasta este o etapă de selecţie preliminară, menită să stabilească dacă elevul are bazele necesare pentru liceu, urmând ca vocaţia să se rafineze mai târziu.

Dar competenţele nu se cristalizează complet la 14 ani

Competenţele mai nuanţate — artistice, umaniste, tehnice sau sociale — nu sunt de regulă clar conturate la 13-14 ani. Acestea încep să se cristalizeze cu adevărat în anii de liceu, când elevul este deja mai matur intelectual, emoţional şi social. De aceea, presiunea de a "măsura totul" la finalul clasei a VIII-a este nerealistă şi contraproductivă. Liceul este perioada firească pentru rafinarea identităţii academice, nu gimnaziul.

Concluzie – Reforma trebuie făcută cu discernământ

Modelul francez nu trebuie idealizat. El are propriile sale paradoxuri: bonusuri sociale care distorsionează meritul, algoritmi netransparenţi, elevi repartizaţi aleatoriu în afara preferinţelor şi presiuni redistribuite în alte forme. România nu are un sistem perfect, dar are unul îmbunătăţibil. A înlocui Evaluarea Naţională cu un model francez ar însemna, în fapt, să abandonăm un principiu clar — obiectivitatea — în favoarea unei selecţii mai fluide, dar mai impredictibile.

Concluzia personală: Evaluarea Naţională, cu toate limitele sale, este un instrument eficient de selecţie preliminară, axat pe fundamente solide: limba română şi matematica. În loc să renunţăm la acest cadru, ar trebui să construim pe el. Performanţa sistemului educaţional nu vine din abandonarea standardizării, ci din combinarea rigorii cu flexibilitatea şi sprijinul real pentru elevii vulnerabili. Schimbarea trebuie făcută cu cap, nu cu ochii la mode.

Prof. Cătălin OSICEANU